Erai cu mine.. după atîta timp, erai din nou cu mine. Eu, tu şi marea; tabloul perfect, fericirea atinsă. Un cer simplu, de un albastru intens, prăfuit cu pietre scumpe care luceau în spatele chipului tău , pe care eu îl sorbeam încet, adîncindu-mă cu privirea în sticla ochilor tăi, contemplîndu-ţi imaginea.
Stăteam pe nisipul de aur, privind marea; acea bucată de argint viu, culcată pe pămînt, care într-o parte se făcea una cu cerul.. Regina nopţii, scăpînd dintr-un nor, ne-a inundat cu un val de lumină. Ea a devenit ireală, ca o făptură descinsă din vis. Sufletele noastre au cîntat armonios pe notele permanentei visări, în timp ce buzele noastre s-au atins. Eram doar noi doi, într-o lume plină de vrajă, absolvită de orice picur de lumină, învaluită în mister, pasiune şi iubire. Doar zgomotul mării, deseori agitată, acompania liniştea urechii. Din cînd în cînd briza-mi mişca firele de păr, în sensuri opuse, aşa încît îmi dezvelea complet trupul. La clinchetul valurilor care murmurau şoapte adînci de chemare în larg, involuntar ne strîngeam de mîini, şi ne apropiam de ele. Simţeam cum apa pătrundea in pielea noastră, dăruind o răcoare mută. Ne-am întins pe nisipul ud, m-ai cuprins cu tandreţe în braţele tale puternice, şi am privit stelele. M-ai sărutat. Mi-ai dat o clipă în care parcă timpul nu a trecut deloc. Şi am rămas îmbrăţişaţi, întinşi, uneori aţipind dar totuşi continuînd să povestim. Nu-mi doream să văd pe buzele tale decît urmele a 2 cuvinte. Mi le-ai spus, şi nu m-am săturat să te tot aud spunîndu-le. Mi-ai repetat „te iubesc” în sute de limbi, în sute de tonalităţi, de sute de ori. Credeai că am adormit, dar nu era aşa.. răpeam în mine fiecare vorbă dulce pe care mi-o spuneai, fiecare sărut care mi-l dădeai, fiecare imbrăţişare pe care mi-o dăruiai.
În liniştea profundă, sub un cer minunat de albastru, şi stele delicate, priveam fascinaţi cum o rază timidă a soarelui începea să strapungă întunericul. Sprînceana de lapte a zorilor ne-a mîngaiat chipurile. Era pentru prima oară cînd peisajul viu, mi-a smuls lacrimi.
Eram noi doi, pe o plajă pustie, între soare şi lună, iad şi paradis.. Ne iubeam tăcuţi, în aura soarelui ce se inălţa hotărît. Am trăit o poveste, în care pentru prima oară am fost personaje principale; şi te-am iubit pentru asta.. Dar cel mai şi cel mai mult te-am iubit pentru că ceea ce s-a intîmplat nu a fost un vis, a fost realitate, o realitate dulce care continuă de fiecare dată cînd resimţim briza înecată în marea indrăgostită, atingîndu-ne trupurile...
Lupaşcu Maria-Mădălina
Stăteam pe nisipul de aur, privind marea; acea bucată de argint viu, culcată pe pămînt, care într-o parte se făcea una cu cerul.. Regina nopţii, scăpînd dintr-un nor, ne-a inundat cu un val de lumină. Ea a devenit ireală, ca o făptură descinsă din vis. Sufletele noastre au cîntat armonios pe notele permanentei visări, în timp ce buzele noastre s-au atins. Eram doar noi doi, într-o lume plină de vrajă, absolvită de orice picur de lumină, învaluită în mister, pasiune şi iubire. Doar zgomotul mării, deseori agitată, acompania liniştea urechii. Din cînd în cînd briza-mi mişca firele de păr, în sensuri opuse, aşa încît îmi dezvelea complet trupul. La clinchetul valurilor care murmurau şoapte adînci de chemare în larg, involuntar ne strîngeam de mîini, şi ne apropiam de ele. Simţeam cum apa pătrundea in pielea noastră, dăruind o răcoare mută. Ne-am întins pe nisipul ud, m-ai cuprins cu tandreţe în braţele tale puternice, şi am privit stelele. M-ai sărutat. Mi-ai dat o clipă în care parcă timpul nu a trecut deloc. Şi am rămas îmbrăţişaţi, întinşi, uneori aţipind dar totuşi continuînd să povestim. Nu-mi doream să văd pe buzele tale decît urmele a 2 cuvinte. Mi le-ai spus, şi nu m-am săturat să te tot aud spunîndu-le. Mi-ai repetat „te iubesc” în sute de limbi, în sute de tonalităţi, de sute de ori. Credeai că am adormit, dar nu era aşa.. răpeam în mine fiecare vorbă dulce pe care mi-o spuneai, fiecare sărut care mi-l dădeai, fiecare imbrăţişare pe care mi-o dăruiai.
În liniştea profundă, sub un cer minunat de albastru, şi stele delicate, priveam fascinaţi cum o rază timidă a soarelui începea să strapungă întunericul. Sprînceana de lapte a zorilor ne-a mîngaiat chipurile. Era pentru prima oară cînd peisajul viu, mi-a smuls lacrimi.
Eram noi doi, pe o plajă pustie, între soare şi lună, iad şi paradis.. Ne iubeam tăcuţi, în aura soarelui ce se inălţa hotărît. Am trăit o poveste, în care pentru prima oară am fost personaje principale; şi te-am iubit pentru asta.. Dar cel mai şi cel mai mult te-am iubit pentru că ceea ce s-a intîmplat nu a fost un vis, a fost realitate, o realitate dulce care continuă de fiecare dată cînd resimţim briza înecată în marea indrăgostită, atingîndu-ne trupurile...
Lupaşcu Maria-Mădălina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu